Varicele esofagiene reprezintă dilatarea venelor din peretele esofagului ca o consecință a hipertensiunii portale, cel mai adesea ca o complicație a cirozei hepatice.
Sângerarea din varicele esofagiene reprezintă o urgență gastroenterologică cu potențial fatal, rata mortalității fiind de 15-20%.
Iată câteva recomandări pentru prevenirea hemoragiei variceale:
- urmați tratamentul antihipertensiv portal (propranolol, carvedilol) așa cum v-a fost prescris de medic, monitorizând periodic tensiunea arterială și pulsul (care nu trebuie să scadă sub 90 mmHg pentru tensiunea arterială sistolică și sub 55-60 bpm)
- evitați alimentele foarte reci sau foarte calde
- evitați alimentele solide, colțuroase, care pot zgâria varicele – cartofi prăjiți, pâine prăjită, sticksuri, grisine
- evitați băuturile și mâncărurile care cresc aciditatea gastrică (condimente, prăjeli, tocături), întrucât refluxul acid din stomac poate eroda varicele
- mergeți periodic la control așa cum v-a fost indicat de medicul curant gastroenterolog